Care este concluzia punctului de vedere. » SEDINTA BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTATILOR

Coperta: D. Ionescu Culegerea: Aurel M. ISBN Repere clasice şi contemporane în determinarea argumentării. Revigorarea teoriei argumentării la mijlocul secolului XX.

Modelul argumentativ la Stephen Toulmin. Direcţii contemporane de integrare şi analiză a discursului argumentativ. Logica informală J. Problematologie Michel Meyer. Pragmatica dialectică Frans H. Specificitatea discursului argumentativ. Raţionament şi argumentare. Argumentare şi demonstraţie. Aspecte teoretice şi metodologice.

Tipuri şi modele de explicaţie. Putem accepta "cea mai bună explicaţie"?

Explicaţie şi argumentare. Argumentare şi retorică. Argument şi nonargument. Indicatori argumentativi.

Textul argumentativ, nonargumentativ sau mixt. Indicatorii argumentativi. Modalităţi de reprezentare a argumentărilor.

Reprezentarea analitică şi substanţială la Stephen Toulmin. Diagramele Beardsley-Thomas. Tipuri de argumentare. Tehnici de argumentare. Examinarea critică a argumentărilor.

Structura unui eseu & Model de eseu

Convingere, persuasiune şi manipulare În practica discursivă. Sofismul în practica argumentativă. Varietatea erorilor de argumentare.

Cele mai frecvente sofisme întâlnite În practica discursivă. Erori referitoare la ambiguitate. Argumentum ad hominem. Argumentum ad verecundiam. Argumentul complicităţii la vinovăţie. Argumentum ad ignorantiam.

Non sequitur. Eroarea temeiurilor nesatisfăcătoare. Post hoc ergo propter hoc.

Generalizarea pripită. Care este concluzia punctului de vedere pantei alunecoase. Eroarea analogiilor slabe. Argumentul bazat pe aparenţă sau statistică.

Argumentul "sau - sau". Formate de dezbateri.

Concepte fundamentale. Condiţii specifice. Modul formal de derulare a dezbaterii. IlS Bibliografie selectivă.

Cauzele revoluției din au coincis în toate cele trei țări, fapt ce denotă unitatea românilor în gândire: existența privilegilor feudale, nerezolvarea problemelor agrare, asuprirea națională. Scopul revoluției a fost înlocuirea vechiului regim, preluarea puterii de către burghezie și libertatea economică deplină. Membrii acesteia, C. Revoluționarii cereau printre altele: independența administrativă și legislativă, egalitatea drepturilor politice, adunarea generală să fie compusă din reprezentanți ai tuturor stărilor sociale, domnitor ales pe cinci ani și emanciparea clăcașilor.

Nu este întâmplător faptul că marea majoritate a facultăţilor din Europa Occidentală şi din Statele Unite ale Americii au inclus în programele lor teoria argumentării, sau că perfecţionarea profesională prin departamentul masterat sau prin sistemul educării permanente nu neglijează modulul argumentare.

Fenomene extrem de importapte din viaţa oricărei societăţi sau colectivităţi umane - precum dezbaterea politică parlamentară sau electoralădiscursul delfinul are vedere, ştiinţific, educativ sau negocierea - nu pot fi concepute în afara cadrului metodologie şi al tehnicilor furnizate de teoria argumentării.

Numai teoria argumentării este susceptibilă să conceptualizeze diferite tipuri de argumentare şi înlănţuirea lor într-un discurs captivant, convingător, persuasiv; numai teoria argumentării are virtuţi accentuat educative orientate spre ameliorarea deprinderilor greşite de gândire. Corolarul acestor conceptualizări este formarea priceperii de a formula ideile, de a le oferi justificări.

Prin intermediul acestei lucrări oferim legitimare cunoaşterii şi comunicării performative. Autorul 1. Dicţionarele explicative mai vechi sau mai noi identifică argumentarea cu acţiunea de "a purta o discuţie" cu cineva despre ceva sau cu acţiunea de "a dezbate" sau "a discuta în contra­ dictoriu" "a disputa".

Aşadar, la modul cel mai general, actul de argumentare implică următoarele sensuri majore: a totalitatea mijloacelor pe care le folosim în fundamentarea diverselor opinii, cu scopul de a le împărtăşi care este concluzia punctului de vedere altora; b maniera de rezolvare constructivă a diverselor conflicte de opinii; c mijloacele specifice folosite în diferite domenii de activitate de către indivizi şi grupuri umane pentru a ajunge să acceadă la cunoaştere.

O investigare, chiar succintă, asupra argumentării relevă importanţa unor conexiuni cu alte domenii: - relaţia cu teoria comunicării, deoarece orice argumentare este un instrument ac pentru persoanele cu vedere slabă un act de comunicare; - relaţia cu retorica teoria elocinţeievocată magistral de Platon în dialogurile Euthydemos, Phaidros, Sofistul, Republica ş.

Aurel Cazacu - Teoria argumentarii

Însă, sub aspect structural, cea mai semnificativă relaţie este cu logica, întrucât argumentarea, ca "practică logică" sau "logică în acţiune", este un demers aphcativ integrat imperativelor raţionalităţii. Ce investighează logica? Raţionamentul în sine inferenţa în termino­ logia modernăca expresie a raţionalităţii pure. Ce investighează argumentarea?

Tot raţionamentul, însă aflat în condiţii concrete de funcţionare şi corectitudine: - nivel corect sau incorect de utilizare a raţionamentului sub aspect logic; - valoarea lui în raport cu teza ce trebuie argumentată; - auditoriul pentru care se argumentează; - finalitatea urmărită prin argumentare; - gradul de eficienţă în justificarea unei propoziţii ş.

Istoria logicii consemnează şi similitudini de sens pentru termenul de "raţionament", atât pentru investigaţia logică, cât şi pentru cel de argu­ mentare, fapt datorat tipului de definiţie fie mai îngust sau tehnic fie mai larg dat logicii de către autorii semnificativi, sau modului cum aceştia înţelegeau menirea şi interesul logicii pentru educaţie.

Test psihologic

Reamintim că în epoca modernă, până către sfârşitul secolului al XIX-lea, a dominat o viziune mentalistă despre logică, amestecul pro­ blematicii propriu-zis logice cu cele ale psihologiei logica ar avea meni­ rea de a studia ,formele gândirii" considerate independent de obiectele sau conţinuturile la care se aplică şi, ca derivat al acestei viziuni, ames­ tecul cu problematica specifică epistemologiei şi metodologiei. De aici şi lărgirea nepermisă a statutului logicii, de a formula reguli pentru buna întrebuinţare a minţii, deci cu efecte pedagogice benefice pentru gândire.

În logica contemporană însă, prin "raţionament" se înţelege o mulţime de propoziţii în cadrul căreia una dintre ele este desemnată drept concluzie, iar toate celelalte drept premise. Sub aspectul validităţii formale a raţionamen tul ui accentul cade pe decurgerea necesară, care se traduce prin imposibilitatea ca propoziţia desemnată drept concluzie să fie falsă când toate premisele sunt adevărate.

În argumentările reale, premisele unui raţionament trebuie să fie acceptabile, iar în sprijinirea unei concluzii se pot invoca şi alte propo­ ziţii atunci când ea nu decurge în mod necesar În restaurarea cărții viziunii de către bates logicii formale.

Decurgerea în sens logic-foljffial nu este o condiţie nici suficientă şi nici necesară pentru folosirea unor propoziţii ca argumente în sprijinul altora. În argumentare legăturile logice dintre propoziţii trebuie să fie simple şi evidente, astfel încât recunoaşterea lor să nu presupună apelul la cunoştinţe speciale de logică. O primă concluzie poate fi degajată: problematica teoriei argumentării este diferită de cea a logicii în sens restrâns a logicii formale care este concluzia punctului de vedere deduc­ tiveiar pentru practica argumentării - orientată spre ameliorarea deprinderilor greşite de gândire priceperea de a formula ideile, de a le oferi justificări, de le comunica altora, de a le care este concluzia punctului de vedere şi critica ş.

În argumentare, ca practică a raţionamentului, se apelează la exemple reale, luate din practica gândirii istorice, juridice, politice, filosofice, jurna­ listice, din viaţa cotidiană, publică sau privată. Despre conexiunile dintre argumentare şi elocinţă retoricadialogu­ rile lui Platon reprezintă un reper esenţial, deoarece ambele - spre deosebire de logică şi dincolo de o serie de diferenţe notabile - urmăresc să eficientizeze comunicarea ideilor şi să influenţeze comportamentul, atitudinile şi credinţele auditoriului.

Printre precursorii antici ai teoriei argumentării nu poate fi uitat stră­ lucitul elev al lui Platon, Aristotel, creatorul logicii.

• Structura unui eseu & Model de eseu | Cum să treci cu BAC-ul la istorie
• Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt simple.
• У АН Б не было иного разделяются вследствие газовой диффузии… 10,032498X10134.

Dintre cele şase tratate reunite sub titlul de Organon, doar două Analiticele prime şi Despre interpretare - corespund cu ceea ce se înţe­ lege astăzi prin logică în sens restrâns logica formală sau deductivă. Alte două tratate - Topica şi Respingerile sofistice - se ocupă de raţionamentele "probabile" sau "dialectice"iar împreună cu tratatul de - Il Retorică, ele reprezintă precursoarele antice ale teoriei moderne a argu­ mentării.

Distincţia pe care o face Aristotel însuşi între technai iscusinţe prac­ tice şi episteme se regăseşte în tratatele aristotelice sub fonna deosebirii dintre raţionamentele "probabile" sau "dialectice" alături de cele speci­ fice retoricii şi raţionamentele ştiinţifice sau demonstrative.

În acelaşi an,au apărut două lucrări, ambele orientate spre ameliorarea competenţei argumentative şi critice, însă vehiculând viziuni diferite despre relaţia cu logica formală. Este vorba despre Traiti de [ argumentation. În prima lucrare, care marchează apogeul Şcolii de la Bruxelles, teoria argumentării numită "neoretorică" este văzută ca o întregire necesară a logicii şi relevantă pentru practica raţionamentului în sfera ştiinţelor umane, a practicii juridice, istorice, politice, filosofice, jurnalistice şi în viaţa de fiecare zi; în a doua lucrare, Stephen Toulmin preconizează o reorientare a logicii spre criterii de validare a raţionamentelor recunoscute în practică.

Noţiunea de "just" înseamnă ceea ce este "justificat", deci "rezonabil", altfel spus, un enunţ sau o decizie care vizează doar justi­ ficarea adevărului. Este deci o deschidere către alte tipuri de logică logica sentimentelor, logica socială, logica valorilor, logica epistemică, logica deontică etc.